Înapoi

Schimbul școlar „O lume de (re)construit”

Categorii:Proiecte

Imaginea 1 din 8

În perioada 21-30 martie 2018 s-a desfășurat a doua parte a schimbului școlar „O lume de (re)construit” - proiect derulat între Institut „Saint-Roch” din Theux (Belgia) și Colegiile Naționale „Emanuil Gojdu” și „Mihai Eminescu” din Oradea. 52 de elevi gojdiști, însoțiți de 5 profesori ai colegiului nostru, le-au întors vizita corespondenților lor belgieni.

Programul pregătit de belgienii din Theux a fost unul extrem de bogat și diversificat, constând în vizite în regiune, excursii, ateliere de lucru, spectacole etc.

Vizita in regiune

Elevii români au vizitat o berărie și o siroperie artizanale din regiune (unde au și degustat produsele), Cimitirul american Henri-Chapelle, barajul hidraulic Gileppe, apoi au savurat un prânz tipic belgian, pregătit chiar de echipa de profesori din proiect.

Ziua s-a încheiat la Institut Saint-Roch din Theux cu un spectacol de magie.

Excursii

Elevii și profesorii româi au vizitat Bruxelles, unde au cunoscut principalele atracții turistice ale capitalei în cadrul unui tur de oraș ghidat: Atomium, Grand-Place, Manneken Pis, Catedrala Sfinților Mihail și Gudula etc. Au petrecut momente agreabile alături de corespondenții lor la Bruges, orașul supranumit „Veneția nordului”, la Liège, capitala provinciei Valonia, și la Ostende, orașul situat pe malul Mării Nordului.

Ateliere

Atelierele s-au desfășurat în Cetatea Franchimont din Theux. în cadrul acestora românii au vizitat cetatea și în același timp au cunoscut Belgia sub diverse aspecte: geografie, gastronomie, benzi desenate, legende, dansuri tradiționale, personalități din diverse domenii (sport, literatură, pictură etc.).

Activitățile au fost urmate de un spectacol în aer liber al elevilor belgieni și de o masă tradițională.

Competii sportive

Competițiile sportive s-au derulat între echipe de elevi orădeni și belgieni la diferite sporturi: fotbal băieți, baschet băieți și badminton (fete și băieți). La acest capitol elevii belgieni s-au dovedit a fi mai bine antrenați decât corespondenții lor români.

Spectacol

Gojdiștii le-au prezentat elevilor belgieni și părinților acestora un spectacol cuprinzând cântece actuale (Mara Diniș și Patricia Dărăștean) și populare, precum și dansuri: un dans modern, având ca temă Mișcarea sufragetelor, și două dansuri populare din Bihor.

Ostende

Bruges

Liege

Theux

Publicat: 31.03.2018